Bistrița, revelația acestui retur de campionat, a eșuat lamentabil în această după-amiază la Brașov, unde a fost învinsă cu un neverosimil 0-6 de trupa lui Viorel Moldovan.
La final, Marius Șumudică a luat foc și i-a pus la zid pe jucători pentru atitudinea avută din cauza faptului că s-au crezut deja salvați de la retrogradare.
„Constat că suntem deja în vacanță și am făcut un simplu act de prezență la Brașov. Am crezut că ne-am salvat și uite am ajuns să ne batem joc de toată munca de până acum. Nu cred că am trăit asemenea umilință nici măcar ca jucător„, a spus Șumudică la conferința de presă.
Întrebat dacă va ajunge din vară la Rapid, el a răspuns: „După ce te bate FC Brașov cu 6-0 ce Rapid? Poate nu mai rămân nici la Bistrița. Oricum, indiferent de ce o să fie, dacă rămân, mulți jucători și-au semnat sentința. Din punctul meu de vedere și nu am ce să mai lucrez cu ei„.
Marius Șumudică a precizat că echipa Gloria Bistrița va rămâne în cantonament până la partida următoare, cu Unirea Urziceni. „Nu o să înțeleg niciodată primele zece minute din repriza a doua. Dar jucătorii vor avea timp să-mi explice ce s-a întâmplat, pentru că vom sta în cantonament până la meciul cu Urziceni. Nici dacă eram o echipă de Divizia C nu pățeam așa ceva. Poate e problema mea că nu am știut să-i aduc cu picioarele pe pământ după rezultatele bune pe care le-am obținut înainte de acest meci. Îmi place să cred că e un accident și sper să revină cu picioarele pe pământ pentru că ne așteaptă meciuri grele„, a afirmat tehnicianul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER